Piatra Virgină – cu o panorama superba asupra orasului Baia Mare – o stâncă aflată la o jumatate de ora de mers din parcul municipal Baia Mare. Poteca începe de lângă „insula indragostiţilor” şi urcă destul de abrupt până la stâncă; pe drum este şi un izvor numai bun de potolit setea celor care apreciază o apă bună, curată. Traseul către Piatra Virgină este marcat cu un triunghi albastru care te conduce pana la ea si apoi continua spre varful Pleştioare. Odată ajuns sus, se pot admira atat oraşul, cu toate turnurile de biserici cât şi vârfurile munţilor care se văd în partea stângă (Igniş, Mogoşa). De aici rezultă nişte imagini de vis …

“În vremurile de demult tare, în acest găvan ascuns trăiau uriaşii. La urmă din neamul lor n-a mai rămas decât un bătrân şi fiica sa, Rozalia, frumoasă ca o rază de soare.
Într-o bună zi, fata singură şi tristă, cobora din munţi prin pădurea deasă, urmând firul apei ce se chema Iza. Pe malul râului, Rozalia văzu într-o poiană nişte oameni mici, care nu s-au speriat atunci când fata îi lua în poală, si-i duse tatălui ei.
Bătrânul, când îi văzu, spuse: “Aceştia sunt din neamul romanilor şi ei ne vor lua locul.”
Fata l-a rugat apoi pe stăpânul munţilor şi apelor, să-l facă pe un om, care-i plăcea, mai mare, iar pe ea, mai mică.
Bătrânul medită îndelung: de-i va face pe plac, fata-l va părăsi, de nu, li se va stinge stirpea. Până la urmă cedă, iar Rozalia cu feciorul ales au făcut nuntă şapte zile, în şapte munţi, cu şapte ape.
Ei au avut şapte feciori, ai căror nepoţi şi strănepoţi au populat malurile râurilor Iza, Mara, Cosău, Tisa, Vişeu, Săpânţa şi Ronişoara. În amintirea primei femei, urmaşii au boteza întâia aşeyare de Iza-Rozavlea, iar pentru că Mara avea cea mai bună apă dintre toate, şi-au zis maramureşeni.”
Neamintite în legenda râurile Vaser şi Ruscova. Omiterea din povestea de inspiraţie românească a celor doua râuri ar fi probabil pentru că, Râul Vaser a fost nelocuit în vechime iar râul Ruscova a fost şi este locuit de ucrainieni.

Dintre cele 36 de biserici vechi de lemn din Maramures, opt fac parte din patrimoniul UNESCO.

Acestea se pot vizita in:

Bârsana ****** Budești *********** Rogoz *******  Șurdești

Plopiș ****** Poieniel Izei ******* Desești ******* Ieud

Bisericile de lemn ale Maramureşului, cel mai valoros patrimoniu material al regiunii, sunt atestate documentar în secolul XIV, cea mai veche păstrată fiind datată la 1367. Construite după un plan tipic ortodox (cu altar absidat, naos şi pronaos), dotate cu un turn semeţ de influienţă gotică, bisericile maramureşene sunt cunoscute pretutindeni, reprezentând sinteya perfectă a arhitecturii eclesiastice în lemn.

Localizat la intrarea in orasul Sighet, pe drumul dinspre Baia Mare, Muzeul Satului Maramuresean se alătura in 1981, Muzeului Etnografic al Maramuresului ca o secţie în aer liber.

S-a constituit ca o rezervaţie de monumente de arhitectură ţărănească, fiind opera comună a domnului Francisc Nistor şi a actualului director al instituţiei, domnul Mihai Dăncuş.

Prin structura sa, creează impresia unui sat tipic maramuresean.Uliţe drepte (principale) şi întortocheate, poteci şi „prilazuri” alcătuiesc structura intimă a aşezării şi converg ca în toate satele maramureşene, spre biserica.

Pentru casele expuse in muzeu s-a folosit lemn cioplit de mesterii  din zona, si ilustreaza locuinte tipice slave, evreiesti, maghiare, germane si romanesti din secolele 17 si 18. Acestea sunt pastrate in conditii foarte bune atat in interior cat si pe exterior, impreuna cu motivele originale de pe usi si inscriptiile in Chirilica si Araba.

Satul Rogoz adăpostește un alt monument UNESCO. Biserica „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril” a fost construită în anul 1663 din trunchiuri uriașe de ulm aduse din Dealul Popii.

Se pare că biserica a supraviețuit invaziei tătarilor din 1717, Țara Lăpușului fiind mai puțin afectată de distrugerile provocate de tătari decât Țara Maramureșului.

Unicitatea construcției este dată de intrarea laterală și de acoperișul asimetric. Masa moșilor este acoperită de streșini, făcută din bârne lungi cât biserica și crestată din metru in metru.În dreptul cresturilor din peretele bisericii sunt scrise nume ale familiilor înstărite, proprietare pe rosturile din masa moșilor. În zilele de sărbătoare, aceste familii organizau mese în curtea bisericii, dând pomană săracilor pentru sufletele celor morti.

Această biserică este situată in centrul satului, alaturi de o altă biserică de lemn, „Sfanta Paraschiva”, adusă aici din satul Suciu de Sus în anul 1883.